Monday, February 28, 2011

Trabucuri, palmieri & Salsa de CUBA

Cuba - Republica Del Sol. Daca vreti sa fumati o tigara din foi, sa beti un rom adevarat sau sa faceti plaja linga palmieri, sa simtiti pasiunea pina la cele mai subtile fioruri, atunci mergeti in luna de miere in CUBA. Evadati in Republica Soarelui, un paradis in care pana si timpul, in loc sa se scurga, leneveste la soare si bea un cocktail de rom dintr-un pahar cu umbreluta. O insula a carei legenda sporeste pe zi ce trece: Cuba.


Plajele cu nisip fin, alb, oceanul turcoaz si verdele bananierilor recomanda Cuba drept o adevarata destinatie exotica. Recife de corali, paduri de mangrove si peste opt mii de specii de plante. Cuba inseamna soare, palmieri si liniste. Dar inseamna si ritmuri ametitoare de rumba si salsa. Adica mmmmmmmmmmuuulltt romantism si distractie. De fapt, Cuba inseamna cam tot ce-ti poti dori de la o vacanta cu denumirea  de luna de miere. In ce priveste prognoza meteo, nu trebuie sa-ti faci griji, este soare, caldura si briza placuta de ocean. Perioada cea mai buna pentru a face plaja, dansa Salsa si a admira traditiile cubaneze ramine a fi decembrie.


Calatorul care ajunge in Cuba, in Havana mai ales, se simte teleportat in urma cu o jumatate de secol, intr-un oras adormit. Timpul pare sa se fi oprit in loc prin anii ’50 – daca e sa judecam dupa data de fabricatie a masinilor (de regula, americane) cu care circula localnicii –, nimeni nu se grabeste la munca, iar majoritatea magazinelor nu se deschid inainte de ora 10.00. Habana, mi amor Cuba este o tara a contrastelor – marile orase, toropite in timpul zilei, sunt cuprinse noaptea de o agitatie frenetica, arhitectura uluitoare se degradeaza pe zi ce trece, dar muzica rasuna oriunde. Plajele cubaneze sunt adevarate oaze, cautate de cei care doresc sa se bronzeze si sa inoate in liniste sau doar sa fumeze un trabuc bun, la umbra unui palmier. Pentru turisti, Havana (sau La Habana) este de regula un punct de pornire oarecum obligatoriu macar pentru mostrele superbe de arhitectura coloniala, viata de noapte si faimoasele fabrici de trabucuri. Rom. Cafea. Rom. Trabucuri. Rom. Muzica. Rom.


Ce puteti vizita? Mergeti in Plaza de Armas din centrul istoric al Havanei pentru a admira maretia coloniala in Palacio de los Capitanes Generales, fosta resedinta a reprezentantilor coroanei spaniole. Admirati si Museo Nacional de Historia Natural din barul de la ultimul etaj al cladirii. Castillo de la Real Fuerza este cel mai vechi din cele trei forturi din Havana si se mai afla si astazi datorita faptului ca a fost construit intentionat intr-un loc gresit.


• Pentru un context istoric al Cubei moderne, vizitati Museo de la Revolucion. Alaturi se afla iahtul de croaziere Granma, construit pentru 12 persoane. In 1956, 80 de rebeli exilati (printre care Castro si Che) au fost foarte aproape de a scufunda vasul supraaglomerat, incercand sa se intoarca in Cuba.



• Pinar del Rio este printre cele mai frumoase provincii cubaneze, care se remarca prin muntii din calcar (mogotes) cu forme rotunjite ciudate, acoperiti de vegetatie luxurianta. Vizitati pesterile, in special Cueva del Indio, cu stalactite, stalagmite si rauri subterane.

• Urmariti cei mai buni muzicieni si dansatori in Santiago de Cuba. Vizitati muzeul Emilio Bacardi ce contine colectiile magnatului de antichitati si arta frumoasa, precum si Baracile Moncada, unde Castro a lansat revolta din 1953. Castillo del Morro este acum un muzeu al pirateriei.

• Incercati sa faceti un trabuc intr-una dintre fabricile de tutun din Cuba, precum Real Fabrica de Tabacos Partagas din Havana, sau altele in Pinar del Rio si Trinidad.

• Vizitati Santa Clara, unde se afla monumentul si mausoleul lui Che Guevara. Corpul sau a fost returnat din Bolivia abia in 1977, la 30 de ani dupa ce a fost prins si executat. In 1959, Che impreuna cu 300 de rebeli au invins aici trupele generalului Bautista, fortandu-l pe dictator sa fuga.


Simtiti istoria in asezarea coloniala Trinidad, intemeiata in 1514. Localnicii merg calare pe stradutele pietruite, pe langa case vopsite in culori pastelate. Conacele elegante sunt muzee in aceasta localitate aflata pe lista de patrimoniu mondial UNESCO.


Distractia
La Varadero, gasesti cele mai frumoase plaje din Cuba. Aici poti face excursia Crucero del Sol sau Croaziera Soarelui, o plimbare cu catamaranul pe ocean. Aceasta te va duce la o crescatorie de delfini, punctul final fiind insula Cayo Blanco, unde poti admira padurea de mangovre si lua in liniste masa, iar pentru cuplurile proaspat casatorite se organizeaza o cina chiar la apusul soarelui.


Daca vreti sa va bucurati de exotismul dansurilor latine, sunteti invitati la Tropicana Show , spectacol tipic cubanez, care va vor duce cu gindul la celebrul Moulin Rouge din Paris . Profitati de amabilitatea si profesionalismul barmenilor de acolo, savurati din plin mojito sau un Cuba Libre original...
Gastronomie 
Asemeni altor aspecte ale culturii cubaneze, obiceiurile culinare sunt bogate in influente spaniole si africane. Carnea de porc, preferata in mancarurile traditionale, este aproape intotdeauna acompaniata de orez si fasole. Orezul alb gatit impreuna cu fasolea neagra se numeste "aroz con gri", care inseamna "orez cu gri". Fasolele negre preparate in diverse feluri sunt o specialitate cubaneza.
Bananele plantain verzi (tostones sau mariquitas), precum si cele coapte (maduros), completeaza de obicei o masa. La mesele traditionale se mai serveste yuca (cassava), malanga (taro) si boniato (cartofi). Fructele tipice includ avocado, mango, guava si papaya. Bauturile includ guarapo (suc din trestie de zahar) si rom.




Daca vreti un pic mai multa miscare sunteti invitati la un jeep safari : plecati cu jeepul , punctul terminus al plimbarii cu masina fiind portul de pe riul Canimar. Dupa ce va plimbati cu salupa, va suiti din nou in jeep si ajungeti in pestera Queva de Bellamar une veti innota in lacul subteran a carui temperatura ajunge la 24 grade Celsius.
Pretul acestei excursii este de 70- 120 de euro.

Neaparat la intoarcere cumparati rom, tigari de foi, cafea si multe obiecte deosebite pentru decorul casei. Un rom de proasta calitate costa 4 euro, pe cind unul bun si orginal ajunge chiar si la 100 de euro per  30 ml. Cind parasiti Cuba, in bagaje nu puteti lua mai mult de 50 de havane si 2 litri de rom.




Preturile din magazine sunt mai mici decit in duty free. E recomandat sa plecati in calatorie cu euro, pentru ca dolarii sunt foarte greu de schimbat si se percepe o taxa de 10 %.
Pentru cetatenii din Republic of Moldova este nevoie de viza, care se obtine la Kiev, Ukraina.
Ritmul de salsa, soarele si romul are un pret exotic ajungind pina la 1500 $ per persoana.




Daca ar fi dupa mine, Cuba ar fi destinatia perfecta pentru fiece cuplu proaspat casatorit, iar prezentind certificatul de casatorie la agentia de turism puteti beneficia de anumite reduceri sau surprize pe care nu le veti intilni nicaieri altundeva decit in Cuba.



Adios, Amigos! See you in Cuba!!!
Fiti fericiti!



No comments:

Post a Comment